Asociația Sfântul Stelian începe implementarea proiectului de stagii pentru elevii din învățământul profesional și tehnic, CALEA CĂTRE PROFESIE, care urmărește adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactic.
Proiectul urmărește facilitarea accesului a 251 de elevi din învățământul profesional și tehnic la stagii de practică desfășurate pe o perioadă de 30 de luni, sprijinindu-i în dezvoltarea competențelor profesionale și transversale necesare integrării pe piața muncii.
Grupul țintă este format din elevii Liceului Tehnologic Nicolae Bălcescu (204 elevi) și Liceului Tehnologic Nr. 1 Borcea (47 elevi), care vor desfășura activități practice în următoarele domenii:
- Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu: Economic, Mecanică, Electronică-Automatizări, Construcții, Instalații și Lucrări Publice, Electromecanică.
- Liceul Tehnologic Nr. 1 Borcea: Resurse Naturale și Protecția Mediului.
Proiectul CALEA CĂTRE PROFESIE se desfășoară pe o perioadă de 30 de luni, până la 31 mai 2027 și are o valoare totală eligibilă de 2.461.718,49 de lei.
Prin aceste intervenții, proiectul contribuie la obiectivele Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030, punând accent pe educația de calitate și pe promovarea oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții. Impactul proiectului este semnificativ, având în vedere că toți cei 251 de elevi vor beneficia de stagii de practică, iar 230 dintre aceștia vor obține o calificare profesională la finalul programului. Pe termen lung, acest demers contribuie la creșterea gradului de ocupare a tinerilor prin dezvoltarea de competențe relevante pentru piața muncii și consolidarea unei rețele sustenabile de colaborare între școli și angajatori.
Pe lângă beneficiile directe pentru elevi, proiectul va contribui la formarea unei forțe de muncă bine pregătite, capabile să răspundă provocărilor unei economii aflate în continuă schimbare. Se urmărește astfel creșterea ratei de angajare a absolvenților, atât la nivel regional, cât și național, printr-o mai bună aliniere a competențelor dobândite la cerințele angajatorilor. Totodată, proiectul va sprijini dezvoltarea unor competențe verzi, esențiale pentru economia circulară, tranziția climatică și domeniile emergente ale energiei sustenabile.
Prin aceste măsuri, proiectul sprijină trecerea elevilor din învățământul profesional și tehnic către piața muncii, contribuind la dezvoltarea durabilă a Regiunii Sud Muntenia și la consolidarea unui parteneriat eficient între educație și mediul economic.
Proiectul este finanțat prin Fondul Social European Plus, Program Educație și Ocupare 2021-2027, Prioritate 4 Antreprenoriat și economie socială – Adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactic din ÎPT – Stagii de practică pentru elevi – Regiuni mai puțin dezvoltate.